Warning: Creating default object from empty value in /home/liceulv1/public_html/wp-content/plugins/script-logic/script-logic.php on line 117

Date generale

 PRIMA SCOALA DE GRADINARIT

 

 

  LOCALIZARE GEOGRAFICĂ

Localitatea Dragomireşti este situată în partea vestică a judeţului Ilfov, pe malul râului Dâmboviţa, la 15 km de capitala României – Bucureşti. Relieful este de câmpie, cu pânza freatică aproape de suprafaţă. Din punct de vedere geologic pământul este alcătuit din pietrişuri, nisipuri şi argile, peste acestea sunt marme şi argile, apoi nisipuri, pietrişuri şi depuneri loessoidale. Climatul local prezintă caractere de tranziţie între elementele climatice din partea vestică şi cele din partea estică ale Câmpiei Române. Datorită spaţiului liber din orizontul local şi influenţei pădurii de la marginea satului, între clima localităţii şi clima municipiului Bucureşti sunt uşoare deosebiri de temperatură, vânturi, precipitaţii. Temperatura medie anuală este de 10,50C; vara temperatura medie este de 21,60C. Temperatura medie a iernii este de -150C. Media termică a primăverii este de 10,60C. Media termică a toamnei este de 11,40C. Iarna, sud-estul ţării noastre, deci şi comuna Dragomireşti este expusă invaziilor de aer rece, dens şi uscat continental, provenit din anticiclonul euroasiatic. Vara, anticiclonul subtropical al Azorelor, trimite spre zona noastră aer umed şi răcoros sub forma vânturilor de vest. Acestea, pe masură ce înaintează spre continent se încălzesc şi pierd din umezeală. Media anuală a precipitaţiilor este de 565 mm3, cu 25 mm3 mai puţin decât în Bucureşti, deasupra căruia există mai multe nuclee de condensare. Comuna Dragomireşti se găseşte în întregime pe un astfel de teren stepizat. Resturi din foşti codrii se mai găsesc la marginea hotarului satului spre autostrada Bucureşti – Piteşti. Locul vegetaţiei arborescente reprezentată de stejarii codrului Vlăsiei, l-au luat astăzi, în perimetrul construit al comunei Dragomireşti-Vale, salcâmii – copaci iubitori de căldură şi care sunt adaptaţi la condiţiile de secetă şi pomii fructiferi, de pe marginea drumurilor şi din curţile locuitorilor. Accesul în localitate dinspre Bucureşti se face pe şoseaua de centură a capitalei, din autostrada Bucureşti – Piteşti, sau prin comunele Chiajna sau Chitila, iar din judetul Giurgiu pe drumurile ce vin satele Săbăreni şi Bâcu. Comuna Dragomireşti-Vale are un profil agroindustrial. Agricultura reprezintă un sector cu largi rezerve şi posibilităţi determinate de calitatea solului, factorii de climă şi resurse umane calificate de Grupul Şcolar “Vintilă Brătianu” Dragomiresti-Vale. Industria este mai puţin dezvoltată, pe raza comunei existând un abator, o moară, o fabrică de bomboane şi mai multe societăţi comerciale.

 

  ISTORICUL EVOLUTIEI ACTIVITATII SCOLARE

Terenul pe care se află azi şcoala a fost cumpărat de Casa Rurală în 1908 de la fostul proprietar, general Boteanu. Boteanu folosea pentru administrarea moşiei un arman boeresc, aşezat în mijlocul satului, în locul unde se află astăzi şcoala. Suprafaţa cumpărată a fost de 593 hectare, împreună cu conacul vechi compus din: 2 case de locuit, 1 bucătărie în paiantă, un grajd pentru 8 vite, 2 coşare pentru porumb, 1 magazie de scânduri pe soclu de zid şi curte. Armanul era împrejmuit cu gard de nuiele. Moşia a fost exploatată în dijmă şi bani până la 1910, când după propunerea lui Maximilian Popovici şi a lui Vintilă Brătianu, consiliul de administraţie al Casei Rurale a aprobat înfiintarea pe o parte din ea a unei şcoli de grădinărit, având de scop instruirea fiilor de săteni împroprietăriti în urma răscoalei din 1907. Pe lângă învăţarea meseriei grădinăritului şi a cultivării pomilor şcoala furniza seminţe de legume şi pomi la toate moşiile Casei Rurale. În primăvara anului 1911 s-au început lucrările culturale iar în toamna s-au deschis cursurile. Terenul de cultură s-a exploatat în regie, dijma, şi bani până în 1915 când s-a dat o parte din moşie (aproximativ 522 ha), în loturi la săteni şi pentru islazul comunal; rămânând restul de 70,30 ha pe seama şcolii. Moşia a fost împărţită în loturi de 5 ha, situate pe 2 trupuri de moşie. Prin faptul că Casa Rurală a împărţit aceste loturi prin tragere la sorţi, loturile şcolii au rămas izolate în 16 parcele. În timpul războiului şcoala nu a funcţionat. După război (1919) şcoala a fost redeschisă după înţelegerea dintre Casa Rurală, Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi, Direcţia Obştilor Săteşti şi cu aprobarea Ministerului Instrucţiei Publice cu Ord. nr. 124.490/1919, fiind transformata din scoala de gradinarit cu durata de 2 ani in scoala inferioară de horticultură cu durata de 4 ani, din care unul de practică de specialitate în şcoală. Ea a depins de Direcţia Obştilor până la 1924, când a trecut la Direcţia Învăţământului Agricol din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi funcţionează tot ca şcoală inferioară de horticultură însă cu o durată de 3 ani curs teoretic şi un an şi jumătate de practică de specialitate. În aceste condiţii pe care le oferea satul românesc la începutul secolului XX, lipsită de încurajarea materială necesară, şcoala şi-a îndeplinit menirea numai în parte.

În anul şcolar 1947-1948 vechea Şcoală Inferioară de Horticultură se transformă în Liceul Tehnic Horticol de fete care în august 1948, prin Legea de reformă a învăţământului devine Şcoala Medie Tehnică Horticolă cu durata de 4 ani, tip de şcoală care funcţionează până în 1955.

Începând cu anul şcolar 1955-1956, aceasta se transformă în Şcoala Profesională de Legumicultură cu durata de 3 ani şi se înfiinţează în paralel şi Şcoala Tehnică de Maiştri Legumicoli cu durata de 3 ani, cursuri de zi şi făra frecvenţă.

Între anii 1961-1963 s-a introdus al treilea tip de şcoală – Şcoala Tehnică pentru personalul tehnic agricol, pentru absolvenţii liceelor de cultură generală, tip de şcoală care a dat o singură promoţie cu 26 de absolvenţi.

La 1 iulie 1963 prin dispoziţia Consiliului suprem al agriculturii Centrul Şcolar Agricol Bucureşti (cu profil de veterinară şi contabilitate), se unifică cu cel din Dragomireşti Vale şi constituie Centrul Şcolar Agricol Dragomireşti Vale cu 2 profiluri de specialitate: horticultură şi veterinară. Iar din 1964 şi în mod experimental şi şcoală profesională de mecanici agricoli, care funcţionează până în 1966.

Numărul celor care puteau frecvenţa cursurile a fost destul de modest în primii ani de funcţionare.

Şcoala, după cum s-a arătat mai sus, a funcţionat din primăvara anului 1911 cu un număr de 9 elevi, care au absolvit în octombrie 1913; în 1915 – 11 elevi şi în 1916 – 9 elevi.

După război elevii au fost primiţi la şcoală iar situaţia frecvenţei este următoarea:

    • 9 elevi au frecventat cururile în anii 1914-1919

    • 8………………………………….…….……………….1915-1916 si 1919-1920

    • 6………………………………………………………… 1919-1921.

    • 13……………………………………………………….. 1920-1921

    • 17………………………………………….……………. 1921-1923

Numărul elevilor pe clase în 1922-1923 a fost de 42 din care au promovat 34 iar 8 s-au retras. Şcoala avea în anul şcolar 1923-1924, 46 elevi bursieri din care 27 în casa I-a, 8 in cl a-II-a, 9 în cl a-III-a şi 2 auditori liberi. Toţi au trecut în stagiul de practică. În acea perioada nu exista material didactic decât din punct de vedere intuitiv-botanic, planşe şi colecţii de seminţe. Şcoala se ocupa cu agricultura, pomicultura, viticultura, cultura legumelor şi floricultura.

În total şcoala are de la înfiinţare până în 1923 – 88 elevi absolvenţi. Aceste date sunt luate din registrul de certificate de absolvire găsit la şcoală după război. Alte date nu sunt, întrucât şcoala a fost ocupată de trupele germane, cantonate în localitate.

În prezent şcoala funcţioneazǎ cu un efectiv de 33 de clase cu 1025 elevi, din care 300 la învǎţǎmânt de zi, 409 la învǎţǎmaântul seral ruta progresiva, 120 la frecvenţǎ redusǎ si 196 an de completare seral.

În ceea ce priveşte oferta spaţiilor de învǎţǎmânt şi a spaţiilor anexe, şcoala dispune de 7 clǎdiri: 2 corpuri de şcoalǎ, o bibliotecǎ, 1 internat, 1 cantinǎ, 1 salǎ de sport cu teren de fotbal şi handbal, 1 cabinet de practicǎ. Activitatea în şcoală se desfǎşoarǎ pe cabinete şi laboratoare într-un singur schimb, ora de curs fiind de 50 minute. Pentru fiecare disciplinǎ există cel puţin un cabinet, de exemplu: cabinet de lb. românǎ (2), cabinet de lb. englezǎ (2), cabinet de matematicǎ (3), etc…dar şi pentru cultura de specialitate: cabinet de veterinarǎ (1, cu cabinet de practicǎ de veterinarǎ), cabinet de agriculturǎ (3), etc. Existǎ o serǎ didacticǎ unde elevii fac practica de specialitate din domeniul agriculturii şi al culturii plantelor. Curtea şcolii este un adevǎrat parc (4,1ha) având alei şi bǎnci, îngrijite de personalul de întreţinere şi de elevi. Tot referitor la spaţiile şcolare, dispunem de un cabinet de consiliere psihopedagogicǎ, dotat cu materiale specifice, moderne (TV, calculator, video, etc.), acest cabinet deserveşte şi cele douǎ şcoli generale ale comunei. Existǎ laboratoare de fizicǎ, chimie, biologie dotate cu aparaturǎ specificǎ, care datoritǎ finanţǎrilor din ultimii ani au beneficiat de modernizǎri. Deasemenea sala de sport si terenul au beneficiat de modernizare şi dotare.

Referitor la spaţiile anexe, şcoala dispune de centralǎ proprie, sursǎ de apǎ proprie, serǎ didacticǎ, staţie meteo.

Pe parcursul anilor în şcoalǎ au existat profile de: zootehnie, protecţia plantelor, topografie, tehnician veterinar, tehnician activitǎţi financiare şi contabile, matematicǎ informaticǎ. Acum şcoala are urmǎtoarea structurǎ în ceea ce priveşte oferta de şcolarizare: